Fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu (PNL) l-a criticat vehement, miercuri, pe președintele CE, Jose Manuel Barroso, arătând că acesta nu a fost preocupat de faptul că fiica lui Traian Băsescu a ajuns în PE finanțându-și campania electorală prin corupție.
„Pentru domnul Barroso nu contează experimentele Ridzi și Udrea și sistemul Băsescu-Boc-Udrea pe care românii au fost nevoiți să-l suporte în ultimii ani. Domnul Barroso nu a fost preocupat că fiica domnului Băsescu a ajuns în Parlamentul European finanțându-și campania electorală prin corupție, prin intermediul doamnei Ridzi”, a spus Chiuariu.
El l-a criticat pe președintele CE, Jose Manuel Barroso, arătând că acesta uită să spună cum colegii de partid ai lui Traian Băsescu au modificat Legea referendumului astfel încât demiterea președintelui să devină imposibilă.
Chiuariu a arătat, totodată, că Barroso uită să spună că Guvernul Boc nu a reușit să pună în aplicare decât un Cod din cele patru adoptate de Parlament și omite să evidențieze faptul că actualul ministru de resort, Titus Corlățean, are un plan concret pentru punerea în aplicare a celorlalte trei Coduri până în primăvara anului viitor.
De asemenea, Chiuariu a arătat că Barroso uită să spună cum interceptările din dosare ajung în presă, deși aceste dosare stau uitate în sertarele DNA ani de zile.
„Barroso uită că Justiția nu se poate face de către magistrați cu salarii tăiate și uită să spună că Guvernul Ponta a reîntregit salariile magistraților”, a mai spus Chiuariu.
Fostul ministru al Justiției a precizat că, în schimb, președintele Comisiei Europene este preocupat de idei înalte, referitor la statul de drept, separația puterilor în stat sau respectarea Justiției și le-a solicitat jurnaliștilor să-l întrebe pe Jose Manuel Barroso să spună unde era respectul față de Justiție, când sistemul a fost în grevă câteva luni în 2009.
„A făcut Barroso ceva în 2009 la strigătele disperate ale Justiției pe care acum o plânge?”, a întrebat, retoric, Chiuariu.
El a apreciat că este trist faptul că munca a mii de oameni care lucrează în sistemul judiciar este anulată de interesele politice ale lui Traian Băsescu și ale „acoliților săi interni și externi”.